Am ajuns în Dubai într-o seară caldă de iulie, cu entuziasmul specific începutului de vacanță. Alegerea mea pentru acest sejur a fost Hotel Taj Dubai. Hotelul de 5 stele se află la câțiva pași de Dubai Mall și impunătorul Burj Khalifa. Rezervarea am făcut-o rapid prin Booking.com, iar la aeroport m-a așteptat șoferul trimis de hotel. A fost nevoie de doar câteva minute după ce am ieșit din terminal până când mașina a sosit. Este un început excelent, care mi-a dat încredere în organizarea lor.
Primele impresii despre Taj Dubai
Când am ajuns la hotel, era deja seară. Holul impunător, luminat cald, mi-a dat senzația că pășesc într-un loc elegant, dar primitor. La recepție am fost întâmpinat cu un suc răcoritor și un șirag de mărgele tradiționale. Este un detaliu mic, dar suficient pentru a simți că ospitalitatea indiană specifică lanțului Taj nu e doar un concept de marketing. Check-in-ul a durat câteva minute, iar personalul a fost atent să îmi explice tot ce aveam nevoie să știu: de la facilități și restaurante până la transportul gratuit spre Dubai Mall.



Camera cu vedere la Burj Khalifa
Recunosc, ceea ce așteptam cel mai mult era să îndepărtez perdeaua geamului de la cameră. Și nu am fost dezamăgită: de la etajul 29, priveliștea spre Burj Khalifa este cu adevărat spectaculoasă, mai ales seara, când turnul e complet luminat. Camera a fost spațioasă și dotată cu tot ce mi-a trebuit pentru confort. Un alt plus a fost faptul că personalul se ocupa zilnic de curățenie și de completarea articolelor de igienă, apă și băuturi calde. Chiar și de două ori pe zi – detalii care au contat mult pentru o experiență relaxantă și care au astupat acele detalii de mobilier obosit.








O incursiune culinară la Taj Dubai
Hotelul are un adevărat univers gastronomic: restaurante indiene, tapas mediteraneene, street food asiatic, un gastropub britanic și un lounge pe rooftop. În prima seară am luat cina acolo, iar mâncarea a fost delicioasă, servirea atentă. Pentru 5 persoane, nota a fost în jur de 275 EUR – un preț cam mare pentru ce s-a oferit. Oricum, este tipic pentru un hotel de lux din Dubai. În zilele următoare am preferat să explorăm orașul și să testăm restaurante locale, dar varietatea de opțiuni de la Taj merită menționată.





The Eloquent Elephant – colțul nostru de relaxare
După zilele toride, când termometrul trecea de 50 de grade, găseam refugiu la The Eloquent Elephant, gastropub-ul hotelului. Acolo atmosfera era prietenoasă și relaxată – exact ce aveam nevoie după ce exploram orașul. O bere rece și un joc de biliard alături de familie au devenit ritualul nostru de seară. Mi-a plăcut mult și modul în care spațiul combina eleganța britanică cu o energie caldă, perfectă pentru momentele de destindere.







Piscina și relaxarea hotelului Taj Dubai
Diminețile le-am început la piscină. Zona era curată, liniștită și foarte bine întreținută. Șezlongurile confortabile, barul cu băuturi reci au făcut din orele petrecute acolo o adevărată relaxare. Vederea oferită de terasa piscinei este memorabilă.







Ospitalitate autentică
Unul dintre cele mai frumoase momente a fost legat de ziua mea de naștere. La întoarcerea în cameră, am găsit baloane, un tort și o felicitare personalizată. A fost o surpriză neașteptată, care m-a făcut să simt că personalul chiar se străduiește să ofere o experiență unică fiecărui oaspete.



Detalii care lasă de dorit – Taj Dubai
Totuși, nu pot spune că totul a fost perfect. Am avut parte de o eroare pe nota de plată, care a necesitat două intervenții pentru a fi rezolvată. În plus, într-o seară, la unul dintre restaurante am observat pânze de păianjen la o lustră – un detaliu greu de ignorat într-un hotel de lux. Nu sunt incidente majore, dar genul de amănunte care, cumulate, îți pot afecta impresia generală.
Cum am rămas cu experiența
La finalul celor 4 nopți, am plecat cu o impresie bună, dar nu fără rezerve. Taj Dubai m-a cucerit prin locația excelentă, serviciile personalului și gesturile de atenție care fac diferența. În schimb, camerele ar avea nevoie de o reîmprospătare, iar prețurile din restaurante nu se aliniază întotdeauna cu calitatea oferită.



Dacă îți dorești o ședere într-o locație premium, aproape de centrul Dubaiului, cu servicii prietenoase și o priveliște uimitoare spre Burj Khalifa, Taj Dubai poate fi o alegere bună. Dar să fii pregătit să treci cu vederea câteva detalii de întreținere.
Tips & Tricks pentru viitorii oaspeți Taj Dubai
- Alege camera cu vedere spre Burj Khalifa – diferența față de o cameră standard merită, mai ales seara.
- Folosește shuttle-ul gratuit spre Dubai Mall – economisești timp și bani pe taxiuri, iar mall-ul e imens, cu zeci de atracții.
- Cel mai bun moment pentru piscină: dimineața devreme sau după ora 17:00, când temperaturile sunt mai blânde și zona e mai liberă.
- Dacă vrei să iei masa la hotel, recomand să mergi la Miss Tess pentru atmosferă și varietatea de preparate asiatice – e mai relaxat și mai fun decât restaurantele elegante.
- Verifică nota de plată înainte de a o semna – în cazul meu, a apărut o eroare care a necesitat corectări.
- Rezervă din timp mesele de seară la rooftop lounge (Treehouse) – priveliștea spre Business Bay și cocktailurile creative fac ca locul să fie foarte căutat.



Vizitați pagina de Facebook și Instagram pentru mai multe sfaturi utile de/din călătorii sau vizionează aventurile noastre pe canalul de Youtube
Travel with Joy!
