O destinatie exotica in mijlocul iernii este un vis implinit.
Pachetul ales a fost de la Karpaten Turism, pentru două persoane. A costat 3000 euro și a inclus zborul București – Male – București, cu escală în Dubai de 5 ore la dus și 7 ore la întoarcere. Am avut inclus 1 bagaj de cală si 1 bagaj de mană/pers, taxe aeroport, transfer aetoport-hotel-aeroport. Cazarea de 7 nopți în cameră dublă delux cu vedere la mare și mic dejun, la Kaani Grand Seaview a fost în aceeași bani. Am dat un avans, la semnarea contractului, de 20% și achitarea diferenței până cu cel puțin o luna înaintea plecarii.
Maafushi este una dintre insulele locuite din atolul Kaafu și capitala propusă pentru provincia Medhu Uthuru din Maldive. Cele mai bune luni de vizitat, cu o vreme bună, sunt Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie și Iunie. Noi am ales perioada 15 – 23 Ianuarie.
Pregătirea
Cum suntem foarte încântați de această călătorie, am început pregătirea bagajului încă din decembrie care arată cam așa:
- documentele de calatorie: pasaport, vouchere, bilete de avion, asigurarea de calatorie;
- medicamente – tot ce ar fi necesar, precum: pilule analgezice și antiiflamatoare, pentru digestie, pentru tranzit, picături de nas, ceva gripă și răceală, pansament. În Maafushi este o singură farmacie iar în week-end este închisă;
- adaptor priză, cablu telefon, aparat foto;
- aparat și pastile țânțari, loțiune calmare mâncărimi;
- geantă plajă, prosoape și papuci de plajă, papuci de apă, creme protecție solară și cu aplicație după plajă, pălărie, șapcă;
- ochelari de soare, șervețele pentru ei, în bagajul de mână;
- periuțe dinți și pastă, câte două seturi din care un set în bagajul de mână având în vedere escala din Dubai de 6 ore;
- cosmetice, șampon, balsam și perie de păr, cremă corp, șervețele nazale, șervețele umede;
- pantaloni scurți, bluze, rochii, tot ce te face frumoasă/frumos de îmbrăcat și costum de baie, neapărat;
- ronțăieli pentru călătorie, integramă, pix;
- este necesară completarea și transmiterea formularului online al declarației privind starea de sănătate, cu cel puțin 48 ore înainte de îmbarcare, pe pagina de internet: https://imuga.immigration.gov.mv/ atât pentru intrare cât și la plecarea din Maldive.
Itinerar
De la agenție este o persoană de contact care ne-a transmis pe mail informațiile de călătorie precum check in, condiții de intrare, paritatea monedei, asistența în aeroport. Ce sunt interzise – atenție alcoolul și carnea de porc/produse din carne de porc sunt total interzise.
Din ofertele primite de la hotel, cu excursiile organizate (real break, night fishing, full day trip, candle light dinner si watersports), ne-am propus o excursie de o zi (scufundări la recif de corali, înotul cu delfini, prânz pe banc de nisip) și cina romantica pe plajă. Aceste rânduri le scriu cu cateva zile înaintea plecării și abia aștept să înceapă aventura.
Cu emoții pornim la drum, spre aeroportul Otopeni, facem check-in, lăsăm bagajele de cală care au direcția Male. Primim biletele de călătărie, București – Dubai și Dubai – Male, trecem repede pe la filtrul de control și verificare pașaport iar la 15.00 ne luăm zborul cu durată de 5 ore până la Dubai. Escala a fost de alte 5 ore dar zona libera din Dubai iți oferă posibilitatea de a pierde timpul. Este foarte vast și plin de magazine, cafenele, restaurante și cu prețuri sunt destul de piperate. De exemplu, o bere a costat 55 lei iar o cafea 40 de lei. Noi nu am schimbat lei în dirham (AED) și am preferat să plătim consumația cu POS. Țin să menționez că nu se acceptă plată în dolari sau altă monedă internațională ci doar dirham. Paritatea este de 0,82 AED pentru 1 RON.




Nu a fost necesară viză Emirate deoarece noi nu am părăsit aeroportul. Ttotuși, din neatenția celui de la poarta de îmbarcare am fost întrebați unde este viza pe pașaport. După ce i-am explicat că noi am folosit doar traseul de transfer am fost lasați pentru îmbarcare.
Male
Pe aeroportul din Male am ajuns la 07.50, ora locală, zborul fiind de 4 ore. După ridicarea bagajelor ne-am îndreptat spre ieșirea din aeroport unde am fost întâmpinați de un reprezentant de la hotel. Pentru speedboat a trebuit să așteptăm mai mult de 3 ore, primul plecând spre Maafushi la 11.00. Drumul pe ocean a fost ok, in 50 de minute eram în portul de pe insulă. Aici am fost așteptați de alți doi reprezentanți ai hotelului care ne-au ajutat cu bagajele. Deși check-in la hotel este ora 14.00, am primit camera la puțin timp după sosire. La recepție, Tiger, angajat al hotelului și unul dintre cei care ne-a așteptat în port, ne-a informat despre ora pentru micul dejun. Ne-a prezentat excursiile care se fac, ne-a ajutat cu rezervări și cu indicații, atunci când au fost necesare, oferindu-ne chiar și numărul lui de mobil.








Cazarea din Maafushi
Cum arată camera și ce peisaj se vede, poți găsi filmarea aici sau Instagram. Camera este foarte spațioasă, 31 mp, cu o vedere magnifică la ocean. Este dotată cu balcon, seif, aer condiționat, minibar, TV, articole de toaletă, uscător. Baia este și ea destul de spațioasă și vreau să specific ca în urma unui duș, nu se face apă pe jos, ușile se închid perfect. Ai posibilitatea să prepari un ceai sau o cafea, primite gratuit, zilnic, împreună cu doua sticle de apă plată la 0,5l. Tiger ne-a spus că apa de la robinet nu este potabilă și să nu o folosim nici măcar la spălat pe dinți.
În imediata apropiere este plaja bikini, singura unde poți face plajă în costum de baie. Este curată, cu sezlong pe care îl ai gratuit dacă ești harnic și te trezești devreme, 7 – 8.00, pentru că hotelul dispune de un număr limitat. Dacă nu, scoți 5$/zi/buc. Prosoapele de plajă le găsești în cameră, eu nu am folosit din cele aduse de acasă. Laguna albastră este splendidă, te pierzi cu privirea în culoarea ba de smarald, ba de albastru, ba de verde și plină de surprize.
Maafushi este o insulă pe care o poți străbate, la pas, în maxim 2 ore, avănd lungimea de 1,2 km și lățimea de 250 m. Aici se află și singura închisoare din Maldive. Străzile sunt pietruite și împânzite de magazine de haine și suveniruri. Se găsesc și supermarket-uri de unde te poți aproviziona cu apă, sucuri, fructe, ceva de ronțăit. Este și o farmacie, în caz că nu ți-ai luat tot ce ai nevoie de acasă. Nu am intrat și nu pot spune ce se găsește.
Cum iți poți petrece timpul pe insulă
După porția de dimineață de vitamina D preferam să ne plimbăm și să intrăm prin magazine. În ceea ce privește îmbrăcămintea și podoabe, cu siguranță te va atrage ceva. Foarte multe rochii(10-15$), bluze(12-18$), pantaloni albi sau colorați(8-16$), din bumbac 100%. Se găsește și creme de protecție cu factor UV +50 (9-20$), pălării, costume de baie, papuci, atârnate la geamuri, iți fac cu ochiul. În magazine se intra doar descălțat. Și ești întors dacă nu dai jos papucii/adidașii. Explicația: străzile sunt acoperite de pietriș și nisip iar dacă intrăm încălțați în magazine, mai ales după amiaza, când este destul de aglomerat, se cară acest praf care se depune repede pe hainele expuse. Țin să precizez că predomina foarte mult culoarea albă la îmbrăcăminte. În fața fiecărui magazin se găsește o serie de 3 hamace unde de obicei stau vânzătorii.








Vizită prin Maafushi
Stăzile sunt înguste, se circulă mult cu biciclete și scutere. În tot timpul șederii nu am văzut decât un singur autoturism. Am stăbătut aceste străzi atât ziua cât și noaptea și nu pot spune că a fost o clipă care să îmi dea fiori sau să imi fie teamă de ceva. Este foarte safe. Localnicii iși văd de treaba lor, de obiceiurile lor și de copii lor. Nu a existat moment să fiu privită într-un alt fel chiar dacă plecam la plimbare in pantaloni scurți și maieu, având în vedere că sunt musulmani.
Am cumpărat o pereche de pantaloni lungi, albi și un pic transparenți și nu știam dacă pot să ii port ziua pe acolo. Atunci mi-a explicat vănzătorul că nu voi fi pusă într-o situație urâtă și că insula se bazează mult pe turiști, pe vânzarea de diverse și că suntem bineveniți. După mine, cât timp ne comportăm decent, nu văd de ce să nu avem o vacanță minunată.
Vorbind de cumpărături, majoritatea vănzătorilor sunt din Bangladesh, se poate negocia absolut tot iar plata am facut-o doar în dolari și nu s-a întâmplat să nu găsim rest la ei chiar și la hârtii de 100$.
Mare de stele
În partea nordică a insulei („cealaltă parte”, cum ii mai spun eu), nu sunt plaje amenajate și nu ai voie în costum de baie fiind o zonă ocupată de localnici. Dar poți să te plimbi, să petreci timp în singurul loc de joacă amenajat pentru copii sau să servești o băutură răcoritoare. Noi veneam în această parte și noaptea, în jur de 22.30, pentru a ne bucura de impresionanta mare de stele. La început se văd doar câteva luminițe. Dacă călcai mai cu curaj, rămânea forma tălpii cu mici înţepături de lumină biologică produse de un microb marin numit fitoplancton. Iar dacă ștergi nisipul rămâne o urmă strâlucitoare, magnifică, parcă desprinsă din poveștile cu zâne. Pentru a putea să le fotografiezi este necesar un dispozitiv nocturn, foarte bun.




Tot în această zonă, în timp ce ne plimbam, am văzut un cuplu care se scalda în costum de baie, iar în scurt timp și-a făcut apariția o mașină de poliție. Mașina a trecut încet pe lângă noi, am fost salutați de polițști și au întors în dreptul celor doi, oprind auto pentru câteva secunde. Cuplul s-a îmbrăcat și a părăsit zona, drept pentru care și mașina de poliție s-a îndepărtat. Fără scandal, fără întrebări, fără amenzi. Totul a fost discret și asta chiar m-a încântat.
Plaja Bikini
În zona unde am fost cazați este amenajată o plajă, Plaja Bikini, nu foarte mare dar destul de încăpătoare pentru turiștii. Nisipul este foarte fin, parcă ar fi făină și în pofida temperaturilor ridicate din timpul zilei, nu frige și nu încinge tălpile. Asta este cu siguranță un mare plus. Intrarea în apa este lină, parcă un pic mai adâncă la mal dar se face mică cu cât înaintezi în larg. Și poți merge foarte mult cu apa până la brâu. Un fel de Mamaia de la noi. La câteva sute de metri în larg, se poate observa cum valurile sparg o bariera de corali, insula fiind parcă apărată.
Vreau să menționez că este absolut necesar să intrați cu papuci speciali de apa. La mal sunt bucăți de corali și scoici iar în apă se găsesc pietre, bolovani, corali mai mari foarte periculoși dacă nu te protejezi. Mai mult, în găuri la pietre sunt arici de mare veninoși. Dacă ești înțepat, imediat la spital. Nu te joci cu așa ceva. Iar pentru a te bucura de ceea ce se găsește în apă, sunt necesari ochelari. Eu am avut și un GoPro. AStfel am putut filma fel de fel de pesti viu colorați, dungați, cu nasul mare, feluriți ca mărime care parcă sunt obișnuiti cu vizitatori pentru că nu se sperie ușor și se lasă filmați. Am întâlnit și doi mici rechini, spre mal.




Restaurante
Restaurantele din zonă nu oferă un meniu foarte bogat, predomină preparate din carne de pui și este indicat să fii atent dacă nu mănânci picant, să specifici acest lucru. Abia se găsește un produs care să nu conțină chili. Prețul unei cine este in jur de 40$ pentru două persoane, fel principal, cocktail fructe, ceai sau cafea.
Voi dedica un articol doar pentru clasamentul restaurantelor, ce găsim prin market, precum și prețuri.
Tot separat voi așterne activitățile pe care le-am ales să le facem, în ocean, precum vizita la corali, inotat cu feluriți pești și broască țestoasă, dansul cu rechinii sau plimbarea pe bancul de nisip sau cina romantică pe malul oceanului.




Până în prezent, Maldive a fost destinația de vis. Vacanța cea mai reușită cu aventuri și plaje exotice minunate.
Vizitați pagina de Facebook și Instagram pentru mai multe poze din călătoriile mele.
Filmunețele sunt încărcate pe pagina de Youtube
Travel with Joy!
Great beat ! I would like to apprentice while you amend your web site, how could i subscribe for a blog site? The account helped me a acceptable deal. I had been a little bit acquainted of this your broadcast provided bright clear concept
Thank you for your commnet!
Thank you for writing this post!
Thank you for your commnet!
I want to thank you for your assistance and this post. It’s been great.
Tahnk you for your comment! I’m glad!